Calea inimii

Îmi eşti necesar pentru a înlocui grija de mine cu grija de tine, pentru a te pune în locul eu-lui meu. Atât de intim îmi devii, atât de una cu mine, atât de mult te atrag în centru existenţei mele, încât îmi substitui eul meu.  Dumitru Staniloae

Exista o cale a inimii atat de draga mie . Exista si o cale a intelectului si una a vointei . Cand toate cele trei se unesc , sufletul mi se expandeaza . Si pentru toate am nevoie de atat de putin . . Doar de iubire . Sa iubesc . Sa iubesc mult . Sa-mi las inima sa-mi mai vorbeasca cate o taina , sa o mai inteleg si pe ea saracuta si intelegand-o sa o si urmez .

Cata tacere venita in corole albastre
Pe ochi imi cade un val ce m-absoarbe
E timpul ce-si cerne lumina din astre
Pe gura se stinge o seara de vorbe

Te astept in gradina ce luna o saruta
De unde fluturii au zburat tremurand
Intr-o lumina difuza minune aparuta
Petale de crini albi miresme arzand

Si ratacesti , ai mainile ascunse
Nu ma zaresti intinsa intre flori
Ard stele in cer mistere aprinse
Lumea-i creata de doi cioplitori

Doua lumini , inimi scaldate de amor
Dau nasteri de fii, rod nestemat de iubiri
Nu exista in lume invins , nici castigator
Doar Alzheimer pus peste vechi amintiri

Degeaba ai intelepciune daca nu ai si pricepere  . Aici totul are o  limita  . Chiar si gandirea .

Rupe lanturile gandirii .

 

Unde domnește iubirea, nu există dorință de putere . Unde domnește puterea , nu există dorință de iubire . Carl G. Jung

 

Anonima

– Cum este pe drum  ? -o intreba el
– Frig si nebunie . – ii raspunse ea privind undeva in departare .
– Ti-ai dorit atat de mult sa vii pe acest drum , sa simti colbul potecilor si sa-ti pleci capul dimineata cand se roaga pasarile ..
El ii rosti aceste cuvinte cu oarecare sovaiala , cu o anumita doza de scepticism , privind-o cum isi tinea plansul undeva intre camaruta sufletului ei si nodul gatului , acolo unde i se zbatea ca aripile unui porumbel viata tumultoasa din interior .
Ea se incrunta usor si scruta pentru o clipa cerul . Semn ca luase aminte la cuvintele rostite de acel cineva care se intreba in sinea lui ce cauta o femeie frumoasa si desteapta in vizuina intunericului .
Amandoi privira marginile paharului , pe jumatate plin cu un lichid rubiniu care , rece fiind , facea sa se vada , ca niste lacrimi arzande , doua siruri de apa ce se prelingea pana pe degetele lor .
Tacura amandoi pret de cateva secunde timp in care parca se rusinau unul de fastaceala celuilalt .
– M-am ocupat , vreme de mai multi ani , de afacerea familiei . Mai multi ani decat doresc sa-mi aduc aminte . Am scos-o din haul in care se afla si am luat mosioara aceasta care nici nu mai stiu daca a avut vreodata inceput . Un bordei , o vagauna fara fund . Am reparat cladiri , am reparat acoperisuri prin care se prelingea cerul cand plangea . Am schimbat garduri vechi , am sapat damburi si am plantat copaci si flori . Am angajat tot felul de muncitori pe care i-am omenit ca pe aproapele meu . Uneori chiar mai mult decat ar fi trebuit . Mi-a fost mila de ei . Le-am dat aragazul si mobila din casa mea , le-am dat hainele mele si le-am adus alte haine carate de la enoriasii duhovnicului meu . Am platit impozite restante , am pus lumina pe stalpul de telegraf si m-am rugat pentru binele lor . Iar acum pur si simplu simt ca nu mai am puterea necesara gestionarii problemelor domestice dintre ei si mine , dintre mine si viata mea. Tuturor toate m-am facut . Fiecaruia i-am daruit cate ceva . O parte de mostenire , o bucatica de pamant , o camaruta , o bijuterie de valoare . Si niciodata nu a stiut nimeni ca daruiam din inima mea nu din preaplinul bogatiilor mele materiale aproape inexistente . Toate acestea pana cand s-au razvratit toti cei care si-au umplut hambarele din darul meu . S-au ridicat deodata ca furtuna , uitand si ingropand totul ca si cum , cea care ii omenise si le slujise murise dedemult si ii luase locul o straina de la care nu aveau ce culege .
Nu sunt perfecta , am mai si gresit , insa nu am calcat pe nimeni in picioare si nu am nesocotit vreodata trebuintele lor .
– Ei bine , ceea ce tu imi descrii seamana a capitulare , a lasare in voie .
– Nu , nu este capitulare . Ci este doar o constatare a vietii mele .
– Incercam sa iti spun ca lasi steagul jos si incepi sa bati in retragere .
– Poate , raspunse parca golita intr-un tarziu , rasuncind o hartie cu degetele .
Ea isi lasa ochii sa hoinareasca peste pajistea ei atat de draga . Doua luminite stropite cu roua ii jucau in ochi . Se straduia din adancuri sa nu planga .
– Nu mai este gluma . Cand pierzi totul gluma nu mai exista . Existi doar tu si prezenta lui Dumnezeu .Si atunci iti dai seama ca efemerul se afla la tot pasul . Apoi , suspinand , ridici ochii sus spre ceruri asteptand ca macar de acolo sa-ti raspunda cineva .
– Problemele cu care te confrunti de atatia ani sunt doar din vina ta prosteasca . Din dorinta ta de la inceputuri atunci cand ti-ai dorit sa te ridici pe scara societatii , sa devii ca toti ceilalti care nu doresc nimic altceva decat titluri si onoruri .
– Da , intr-adevar , mi-am dorit sa devin cineva insa niciodata nu mi-am pierdut onoarea si nici omenia . De aceea sunt acum in groapa cu lei . Ca nu am luat de la nimeni ceea ce nu voia sa lase din mana . Cand cineva se tinea strans de cate ceva eu , naiva , il lasam sa si-l insuseasca ca pe bunul lui  . Asta pana au luat tot . S-au repezit ca uliul asupra prazii . Apoi au trimis si niste talhari sa jefuiasca ce credeau ei ca exista ascuns prin casa . Nu au gasit nimic . Treisprezece ani de certuri familiale mi-au epuizat toate resursele mentale si emotionale , m-au subtiat si au pus amprenta lor peste mine .
– Da , dar asta nu inseamna ca ti-ai pierdut dreptul la a fi , la a exista , la a-ti dori .
– Dragul meu nu suntem cu totii imuni la minciuni si neadevaruri , la smecherii si furtisaguri .
Surase iar in coltul buzei . Era un zambet obosit . Ochii nu o mai ascultau ca alta data , vedea totul in ceata , iar picioarele se incapatanau sa o sacaie cand umbla prea mult in colo si in coace . Pur si simplu , pentru prima data , nu o mai interesa imaginea pe care voia familia sa o lase in jurul ei . Trase aer adanc in pieptul ei incercat si cu un accent grav , cu o tonalitate joasa spuse :
– Plictisitor . Par perfecta pe dinafara . In exteriorul lor . Multi si-ar dori sa fie ca mine. Chiar cunosc cativa care si-ar dori sa poata fi eu . Cati parem asa ? Adesea un titlu ne distruge .
– Iti plac calatoriile . De ce nu pleci undeva ?
Si de data asta zambi stins , plecata in departari . Oare ce ascundea acel zambet ? Era un raspuns doar de ea stiut ? Era o cursa , era un mod de a se ascunde iar in fata sortii ?
Desi prietenia lor era evaluata ca fiind una sanatoasa , totusi se gandise la un moment dat ca lucrurile poate nu stateau chiar asa . Intr-un final , de abia acum , dupa ani multi in care o crezuse o luptatoare , intelegea perfect ca femeia din fata lui depusese eforturi mari ca sa se mentina in ochii lumii ca ceea ce nu era .
Acum intelesese ca avea in fata lui o femeie sensibila , cu suisurile si coborasurile ei , care a infruntat viata si a ascuns cu dibacie faptul ca ades , in clipele de caderea sau deznadejde , si-ar fi dorit sa aibe cine sa o sprijine , sa o imbarbateze sau macar sa o tina de mana .
O tulburare subtila le modifica starea de a fi si fiecare dintre cei doi ramasese cu gandul dus departe , asteptand ca cineva sa le reinnoade firul dialogului , firul vietii trecatoare .
Nu se schimbase aparent nimic , si totusi se schimbase totul . Si amandoi isi citira gandurile .

anonima

 

Tristetea vine din singuratatea inimii

Ochii nostrii observa doar ceea ce deruleaza mintea …
Gand -intentie-dorinta .
Pace-iubire-intelepciune .
Toate acestea se gasesc doar in interior .
Pe ceilalti ii intampinam cu ceea ce suntem si cu ceea ce avem .

Dacă ești singur , voi fi umbra ta . Dacă vrei să plângi , voi fi umărul tau . Dacă doresti o îmbrățișare , eu voi fi perna ta . Dacă vrei să fii fericit, eu voiesc să fiu zambetul tau …
Dar oricand ai nevoie de un prieten , eu voi fi doar eu .
Necunoscut

As vrea sa infloresc si-n iarna
sa port rafalele de vant
Sa simt zapada cum m-astearna
si de inghet sa nu ma inspaimant

Si apoi sa dau in primavara
sa-mi clocoteasca viata din pamant
Sa fac o fructa acrisoara
din frunze un tainic legamant

Sau sa ma coc mai pe sfarsit de vara
cand cucul nu mai stie a canta
Si din micuta acrisoara
sa redevin dulceata ta

Si apoi sa merg glumind in toamna
sa ma-nvesmant cu soarele in apus
Tu sa culeagi nectarul ce te indeamna
sa faci intreg din omul descompus

Intr-un tarziu sa ma inalt la stele
strangand in ochi lumina astrelor
Sa vad cum toate anotimpele
se lupta vesnic cu incercarile

Si sa tot fug mereu si sa revin
in poala-ti de omat sa ma asez
Sa port pe chip sarut divin
in straluciri de argint sa ma descatusez

Priveste de la alt nivel

Emotiile se trag din credinte false iar suferinta este o consecinta a alegerilor facute .
Orice reusita pentru care ne zbatem este un conflict . Este un avantaj creat prin lupta . Ceva sau cineva s-a opus si noi a trebuit sa-l invingem .
Cum poti trai pacea mintii fiind in conflict ?

Daruri si dorinte .
S-ar parea ca suntem nascuti spre a fi mereu nemultumiti .
Cand vezi un om plangand nu vei gandi ca se naste o lacrima din ochiul lui . Ci vei zice iata un suflet intristat .
Nu trupurile trebuie sa se iubeasca . Ci inimile . Sa ploua cu iubire peste inimi si sa izvorasca lacrimi pentru a putea rasari iertarea . Si astfel sa creasca bucuria vietii . Totul este o actiune si o reactiune .
Ierti si mergi mai departe . Nu ramai in loc .
Exista un discernamant al iubirii .
Cum urechea este pentru auz si ochiul pentru lumina asa si inima este pentru simturi . Curateste inima si orice ai intreprinde trece prin acest filtru .
Inima este filtrul iubirii .
Insa inainte de toate si ea , inima , trebuie curatata de orice patimire .
Caci si inima patimeste greu .

Prin faţă-mi trec atâtea umbre dragi şi vii.
Asemeni unei vechi legende-aproape stinse
Apar întâile iubiri şi prietenii.
Durerea invie, tânguirea mai repetă
Al vieţii labirintic mers rătăcitor,
Şi pomeneşte de cei buni, care de norocuri
Crunt înşelaţi, inaintea mea s-au stins de zor.

Cei duşi nu mai aud cântările din urmă,
Ei care , întâiele,
pierduţi le-au ascultat.
S-a risipit înghesuiala prietenească,
Pe rând ecoul cel dintâi s-a destrămat.
Azi neştiută e mulţimea ce aude
Durerea, cântecul ce incerc a spune.

În val de viaţă, în viscol de fapte
Sui, cobor în vânt,
Prin toate mă cern!
Leagăn şi mormânt,
Un ocean etern,
O pânză-n schimbare,
O viaţă-dogoare,
La războiul vremii in vuiet mă frământ
Şi dumnezeirii ii ţes un viu veşmânt.

Ah, două suflete -mi sălăşluiesc în piept,
Ce vor necontenit să se dezbine;
Unul, de-o aspră poftă de dragoste umplut,
Cu ghearele incleştate, în lume se împlântă,
Iar celălalt vânjos, desprins de lut,
Spre plaiul inalţilor strămoşi se-avântă.

Mlădiţa, creşterii menită, s-a răpus
Şi laurii lui Apoloh pe fruntea cea înţeleaptă ii pârjoleşte focul.
Pierdut e Faust.
Cugetaţi căderea-i ce ne învaţă, oameni iscusiţi:
Să nu râvniţi la cele ce-s oprite.
Pe cel adânc, îl duce adâncimea
Să creadă că mai mult e in stare a face decât ce e îngăduit de Domnul. Faust

Oamenii au vrut cândva să verifice dacă omul ar putea trăi şi fără ochi .
După un an , respectivul om a spus :
Da , am trăit, dar am trait ca un orb .
Apoi el a încercat să trăiască fără urechi , şi după un an a dat răspunsul :
Da , am trăit fără urechi, dar am trait ca un surd .
I-a fost luat si  glasul , şi el a trăit ca un mut .
Apoi trebuia să i se ia şi respiraţia , dar acest lucru nu a mai mers : caci fara respiratie nu mai putea trăi .
„ Şi Domnul Dumnezeu l-a întocmit pe om din ţărâna pământului şi i-a suflat în nări suflarea de viaţă; şi omul a devenit un suflet viu ”

Cum poti spune ca ai trecut demn prin aceasta viata daca ai trait-o amestecat ?

Redă-mi atunci acele timpuri
Când însumi mai eram în devenire,
Când un izvor năştea fără-ncetare
Cântări atâtea, de iubire,
Când negura-nvălea tărâmul
Şi-un mugur promitea minuni,
Când flori rupeam prin văi o mie
Şi le-azvârleam după lăstuni.
N-aveam nimic şi totuşi multe,
Plăceri găseam în amăgire,
Porniri spre adevăr înalt.
Redă-mi adânca fericire,
Redă-mi iubirea, chinul, ura,
Cu tinereţea laolalt’!
De tinereţe, prietene, tu ai nevoie,
Neapărat, când duşmani te atacă,
Când cu putere fetele iubite
 Te mai dezmiardă câte-o leacă,
Când o cunună te îmbie
S-alergi spre ea, să iei răsplată,
Când după dansuri în vârtej
Mai stai la chefuri câteodată.
Dar să-ncercaţi ştiuta strună
Cu graţie şi cu-ndrăzneală,
Să rătăciţi după o ţintă în dulce vrajă, nesfială,
O datorie este, domnii mei,
Pentru atâţia, pentru cei
Ce-s mai în vârstă!  Vă cinstim,
Căci vârstă nu ne dă-n copilării,
Ci ne găseşte numai tot copii.
Făcurăţi, cred destulă vorbă.
Să văd aş vrea-n sfârşit şi fapte

 

Frici

De ce te temi ?
Ma tem ca nu mai esti . Ca ai sa zbori spre alte destinatii in care eu nu voi avea un loc .
Mi -e frica ca te vei trece asa cum toate se trec .
Ma tem de raciri si rataciri .
Ma tem de minele din tine .
Ma tem de dramele pe care le joc . De drama mea si de drama ta .
Suntem robii temerilor care ne biruiesc .

Unu adaugat la unu formeaza un cuplu si  sunt Unu .
Doi este doar o punte de legatura .
Nu poate exista barbat alaturi de femeie daca nu exista si relatia lor de iubire ( treiul definitoriu ).
Asadar exista doar doua numere : unu si trei .
Niciodata Dumnezeu nu a format o dualitate . El a format trinitatea .
Asa si omul . De aici si porunca iubirii .
Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti si formeaza trinitatea .
Cine si ce suntem ?

Judecata noastra nu este judecata dreapta . Ne lipseste o parte din tablou .

Opusul iubirii este frica transformata in sentimentul nestapanit al antipatiei numit ura .

Suntem impreuna . Totul imparte aceiasi sursa .
Respira viata .
Nu te rupe de tine insuti .
Singur nu poti exista .
Traieste-ti viata ca un exemplu a ceea ce omenirea va deveni intr-o buna zi !

 

Desertaciuni

Imbraca-te in camasa de matase , sa te zaresc prin noptile tarzii
Sa am chemarea cerului pe buze , sa-mi dai sperante si sa intarzii .
Din cand in cand te mai doresc , ca intr-o seara trista de poveste
Sa bem un strop de fericire , sa aprindem in taceri , un foc de dragoste .
Imi lacrimeaza sufletul ca-mi plange prea imbatranita-mi toamna
Si vantul misca din nou timpul , ce la melancolie ma indeamna .
Imping fereastra si o inchid , caci intra in casa boare rece
E ora sapte , nu-i tarziu , dar vremea a inceput sa se intunece .
Si amintirile-mi revin si plange incet , cazand tremuratoare o frunza
Ce dezlipita a fost de frigul care vremelnic a inceput sa o patrunza .
Mai pun o haina peste mine cand ma infioara timpul meu
Astept sa ne iubim in taina scrisa , a legamantului din curcubeu .
De o fi sa fie gheata dintre noi , doar amagire de traire ,
E foarte bine , nu ma inspaimant , imi esti o draga amintire .
In serile ce plang a toamna , te mai visez cum cu tandrete ma ademeneai
Si un fir rebel din paru-mi blond , in palma-ti calda il strangeai .
Ma doare timpul ce a trecut , ma doare ochiul care a plans
S-a stricat vremea dintre noi si sarutarile s-au stins .
Eu un apus tu alt apus , un rasarit astept sa se intample
Desertaciunile din noi , cu raze de lumina sa se umple .

Implinirea este arta de a sti despre tine .
Succesul fara implinirea vietii , a frumusetii ei , a surprizei timpului ce vine si a mirificului din imbratisarea calda a sufletelor vesnic indragostite , se poate numi esecul suprem .

Calitatea specifica a experiențelor noastre subiective despre lume – Bunăoară mirosul cafelei, gustul ananasului. ,  sunt inconfundabile, dar foarte greu de descris . Inca nu s-a priceput nimeni cum sa le explice . Inca n-a dovedit nimeni ca exista in realitate . D. lodge

Si totuși , toate acestea exista , in ciuda faptului ca nici o logica a ratiunii nu se pricepe sa le explice.

 

 

 

 

 

Pasare gand

” Ai nevoie de haos în sufletul tău pentru a da naştere unei stele.” F .Nietzsche

Buna dimineata pasare gand
Buna dimineata cer picurand ..

Iti pare viata un rasarit de soare
Te ajuta gandul ca sa zbori
Prin mii de vai si prin ponoare
Atatea taine pline de culori .

Si cand te uiti prin goale buzunare
Sau cand te simti far-de-o aripa
Cand nu mai stii cum sa inalti coloane
Stai drept ! iubirea clipa te ridica

Cu flori crescute-n constiinta
Gradinile trezesc eternitati
Un soare se aprinde in fiinta
Rodire , vals de sfere in univers .

Indragostirea tine un timp insa nepotrivirea iti ruineaza toata viata .
Cand ai gandul curat si simturile supravegheate , bucuria merge brat la brat cu tine
Atentia indreptata catre „mine” reda frumusetea vietii .

Esti tu – sunt eu ?
Pierduta lucire din raza de luna
frumoasa mea umbra , ce umbra nebuna
Superba-i lumina scapatata din stele
cazuta-i din noapte prin visele mele

Corespondenta

Iubirea este afinitatea care leagă şi uneşte elementele din care e construită lumea. Iubirea, de fapt, este agentul sintezei universale.
Numai iubirea poate uni două fiinţe în aşa fel încât să le completeze şi să le împlinească, căci numai ea le pune alături, legându-le prin ceea ce au mai puternic în ele.
Teilhard de Chardin

Va las un film si o poezie  – bucurati-va

http://www.filmeonlinehd.ovh/la-corrispondenza-2016/1948218_280819495407109_553919474_n

Eu sunt o-mperechere de straniu
Si comun,
De aiurari de clopot
Si framântari de clape –
În suflet port tristetea planetelor ce-apun,
Si-n cântece, tumultul caderilor de ape…
Eu sunt o cadentare de bine
Si de rau,
De glasuri razvratite
Si resemnari târzii –
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Si-n visuri, majestatea solarei agonii…
Eu sunt o-ncrucisare de harfe
Si trompete,
De lenese pavane
Si repezi farandole –
În lacrimi port minciuna tacutelor regrete,
Si-n râs, impertinenta sonorelor mandole.
Eu sunt o armonie de proza
Si de vers,
De crime
Si idile,
De arta
Si eres –
În craniu port Imensul, stapân pe Univers,
Si-n vers, vointa celui din urma Ne’nteles!… Minulescu

Daca iubesti asa sa fie

Dacă iubeşti asa să fie :
Să te topeşti de iubire în susurul linistitor al muntelui in noapte .
Sa canti in vesnicii a duiosiei soapte , sa te imbeti mereu cu mustul dulce al iubirii si sa-ti traiesti viata ca prag al nemuririi .
Sa stii ca n-ai rani , lovit mereu fiind .
Cu o inima inaripata sa zburzi , sa zbori traind , sa pleci in dimineti , in trilul desteptarii , sa te intorci cu plin , in pragul inserarii .
Si de atata inaltare , lumini si bucurie , sa pui pe buze rosii o ruga de iubire .

Iubirea te face bun si tolerant . Nu poti iubi cu adevarat daca nu cunosti si nu oferi libertate. Dependenta naste suferinta . Tu oferi cu o mana si primesti cu doua
Nu lasa visul sa se transforme in praf de stele .
Unde vom fi cand vom da jos haina necusuta ( corpul) ?
Frumusetea se adreseaza sufletului si iubirea infinitului .
A nu te teme este arta vietuirii .

La multi ani tuturor copiilor !Imagini inline 1

Copilaria se termina atunci cand lucrurile inceteaza sa ne mai mire.  Eugene Ionesco

 

Astfel: fiindca apogeul la care sufletul atinge
Cind poarta cintece-ntre aripi da nastere la razvratiri,
Se poate crede ca vreodata ce e foc sacru se va stinge
Si muzele ca vor ramine amagitoare naluciri ?
Vestalelor, cind in picioare altarul vostru s-afla inca,
Si primavara cind se-ntoarce si astazi ca si alte dati,
Si perschimbat cind nu se afla pamintul falnic intr-o stinca,
De ce v-ati reurca in sfera abstractelor seninitati ?
Inchisa daca va e lumea, recoboriti-va-ntre roze
Parfumele din mai inalta reinnoite-apoteoze,
Si-n noaptea blonda ce se culca pe cimpenesti virginitati
Este fioru-mpreunarii dintre natura renascuta
S-atotputerea Veciniciei de om abia intrevazuta.
Veniti : privighietoarea cinta, si liliacul e-nflorit;
Cintati : nimic din ce e nobil, suav si dulce n-a murit.
Simtirea, ca si bunatatea, deopotriva pot sa piara
Din inima imbatrinita, din omul reajuns o fiara,
Dar dintre flori si dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniti : privighetoarea cinta si liliacul e-nflorit.    Macedonski

 

Nu sunt perfect

Cu totii gresim zi de zi . Diferenta ar fi ca unii gresim mai mult si altii mai putin . Unii suntem constienti de greselile noastre , altii mai putin sau deloc .
Insa nimeni nu este perfect .
Un om ii spune altui om :
Mie sa nu-mi vorbesti despre mandrie si egoism .
Eu nu sunt nici mandru nici egoist .
Cand ne mandrim ? In orice moment in care ne aratam ( in fata noastra si a celorlalti )cat suntem noi de importanti , cata stiinta avem si cat suntem de irefutabili. Cand suntem orgoliosi , trufasi si ingamfati . Atunci cand ne atacam intre noi . La temelia mandriei sta propria vointa si frica de a fi perceput ca neputincios si slab . Mandria se saruta cu egoul uman pe care unii il privesc drept inamicul de moarte al sinelui superior . Observand cu atentie , acest inamic are un alt scop . Descoperindu-l , luand act de el , devenim constienti si putem discerne intre asa da si asa nu , fiind atenti la stresul in care traim. Frica esentiala este frica de moarte , frica non-existentei .
Cand suntem egoisti ? Cand nesocotim interesele celorlalti preocupati fiind doar de interesele noastre . Cand uitam ca a darui inseamna a primi.
Egoismul a fost manifestat inca de la inceputurile noastre , l-am adus cu noi pana in ziua de azi , si il lasam mostenire prin legaturile de sange . Sta la vedere , cu precadere in familiile in care s-au acumulat multe bogatii materiale . Chiar si in saracie domneste acest egoism primar care ne deconecteaza de la colectiv , ne scoate din uniune formand mici grupuri de interese . Pentru a avea relatii de comuniune intre noi ar trebui sa folosim schimburi reciproc-avantajoase .
Sacrificiul de sine nu este partea de lumina a egoismului deoarece nu poti darui fara simtul natural al limitei . Cand daruiesti pentru a primi ceva la schimb si acel ceva nu soseste , apare nemultumirea care se transforma pas cu pas  in furie . Doar altruismul pur poate pune stop intereselor . Poate !
De mandrie si egoism nu a scapat nimeni . Toti purtam in noi aceste doua umbre . Doar ca unii dintre noi le-a identificat si lucreaza asupra lor , altii inca se mai intovarasesc cu ele .
Si eu si tu si noi toti suntem mandri si egoisti .
Toate situatiile in care nu ne simtim confortabil ni se datoreaza noua .

„Olarul sta în fata rotii. Cânta.
El modeleaza solduri si ulcioare.
El cranii mândre de sultani framânta
Si ofilite mâini de cersetoare.
S-aspiri aici la tihna – ce trista nebunie!
Nebun si cel ce crede în pacea viitoare.
Curând te vei întoarce sub chip de iasomie
Pe care un netrebnic o va calca-n picioare.
De mii si mii de veacuri se-nvârt în spatii astrii,
De mii si mii de veacuri zori si-asfintituri sunt.
Sa calci usor, caci, poate, farâma de pamânt
Pe care-o sfarmi – alt’data era doi ochi albastri.
Priveam uimit olarul cum harnic modela.
Deodata auzit-am bucata de argila:
Rugându-l pe soptite: .Framânta blând, ai mila!
Un om la fel ca tine am fost si eu cândva”
Cel ce creat-a stele si-ntreaga-i vasta lume,
Când a creat durerea s-a depasit pe sine.
Voi, buze ca rubinul si voi, pleoape fine,
Câte sunteti acolo sub tarana fara nume?
Treci vesel prin viata! Sub cer, ratacitoare,
Vor trece pururi inimi. Si sufletu-o sa cheme
La despartire trupul. Iar craniul care geme
De patimi, o sa-l calce olarii în picioare.”